marți, 15 decembrie 2009

Nota de plată

La început, totul este superb. Permis. Incitant. Pentru ca în final să apară nota de plată. Am urmărit finalul sezonului trei din Californication. Era şi rămâne serialul care, episod de episod, mă făcea să zâmbesc, în cel mai american stil cu putinţă. Viaţa e frumoasă şi trebuie trăită din plin. Carpe diem. Fără să te gândeşti la consecinţe. Condus de instincte. Însă nota de plată apare, când ţi-e lumea mai dragă.

De obicei, scenariştii americani se întrec în a găsi finaluri care de care mai fericite. De data aceasta, poate şi pentru a urmări promisa serie a patra, lumea pare a fi căzut în capul sărmanului şi simpaticului Hank Moody. Nota de plată vine, indiferent dacă e vorba de viaţă personală sau publică, economic sau politic, social sau cultural. Totul se plăteşte este o concluzie obiectivă. Cel mai trist este că uneori plata este făcută ramburs, de generaţiile următoare.