In Giulesti, intr-o seara

Dupa mult, foarte mult timp, am mers pe un stadion de fotbal. Am profitat de pe urma unei invitaţii oferite şi m-am dus să văd Rapid - Farul. Nu era un meci la care să te duci cu sacul, plin de speranţe. Se anunţa o confruntare anostă, cu o favorită clară şi cu o echipă-oaspete bine aşezată în teren, venită pentru a nu pleca învinsă chiar atât de uşor.
În cele din urmă, gazdele au câştigat. Însă nu asta contează. Nu asta m-a interesat. Ceea ce m-a fascinat a fost atmosfera. Nu vântul care a suflat rece, ci spectatorii care au fost alături de favoriţii lor. Au cântat şi au scandat o primă repriză, deşi jucătorii lui Marian Rada era clar că au ceva probleme în construcţia fazelor şi în aducerea mingii în careul lui Curcă.
Declicul s-a produs la pauză, când onorabilul Marius Constantin i-a spus câteva de dulce arbitrului. Şi a rămas la vestiare, pentru toată repriza a doua. În zece, Rapidul a jucat mai bine decât în 11. Iar spectatorii au conştientizat o dată în plus că echipa lor are nevoie de sprijin. L-au oferit necondiţionat. Golul izbăvitor a venit în urma unei faze fixe şi Rapidul a reintrat în lupta pentru titlu, deoarece Dinamo s-a întors doar cu un punct de pe terenul unei cvasi-retrogradate - Gaz Metan.
Şi iarăşi am gândit cum masele pot purta către victorie o echipă. Cum conştiinţa de minoritate face minuni, în situaţii critice. Nu mă refer aici doar la ceea ce exista în teren, ci şi la vârf, cu toate convulsiile din conducerea Giuleştiului.
Păstrând proporţiile, s-au repetat în mic cele întâmplate la JO de iarnă de la Lake Placid 1980, când, cu o echipă de amatori, adunaţi din Campionatul universitar, naţionala de hochei pe gheaţă a Statelor Unite a învins în semifinalele turneului olimpic pe Goliat - Uniunea Sovietică - şi a intrat apoi în posesia medaliilor de aur. A fost numită atunci Minunea de pe gheaţă. S-au făcut filme, au fost scrise tratate de psihologia sportului de echipă. Acea stare de spirit, într-un an dificil, marcat de Războiul Rece, cu intervenţia sovietică din Afganistan, de criza ostaticilor de la Teheran, a făcut ca întreaga naţiune americană să palpite la unison şi să poarte către victorie o echipă de anonimi. Aceeaşi atmosferă, repet, păstrând proporţiile, am simţit în Giuleşti, într-o seară de vineri.